• 613

    Fundația Ruhama
    0 recenzii

  • Fundația Ruhama activează la nivel de comunitate locală creând modele integrate de intervenție pentru rezolvarea unor categorii de probleme cu care se confruntă grupurile țintă asumate, modele pe care le promovează ca soluții viabile spre parteneriate cu autorități publice, companii și organizații private, reușind astfel să extindă aria geografică și numărul beneficiarilor săi. Intervențiile Fundației Ruhama urmăresc să contribuie la scopul esențial al politicilor publice din domeniul social, scop prevăzut de legea asistenței sociale din România, acela ”de a promova, respecta şi garanta drepturile beneficiarilor la o viaţă independentă, împlinită şi demnă, precum şi la facilitarea participării acestora la viaţa socială, economică, politică şi culturală”

    Ruhama (un nume ebraic care înseamnă "bunătate, compasiune, răbdare, milă"), a fost ales de fondatori pentru a releva caracterul și spiritul empatic față de persoanele care experimentează sărăcia și excluziunea socială.

  • Recenzii

    0.0
    (0 recenzii)

    Lasă-ne o recenzie